La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe raza comunei Bălțești, au observat un autoturism care circula pe DJ 101 M, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de deplasare pătrunzând brusc pe acostament.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Bălțești.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul în cauză nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ba mai mult, întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, în baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Sursa- IPJ Prahova